Was bedeutet zu Hause sein? geht es um den Geburtsort oder den Ort wo man lebt? geht es um eine Geborgenheit dank bekannten Orten, bekannten Menschen, der gesprochenen Sprache, den erlernten Bräuchen und der eigenen Kultur? (...)
Viele Menschen fühlen sich nirgendwo zu Hause: sei es, weil sie zu Hause Terror oder Hunger erleben, sei es, weil sie ihre Heimat verlassen, um sich in der weiten Welt zurechtzufinden, sei es, weil umgekehrt Menschen aus einer anderen Kultur, Fremde, Unbekannte zu ihnen kommen und eine andere Sprache, andere Bräuche mitbringen. (...)
Ist also "zu Hause" ein rein geistiges Konstrukt, das uns überall begleitet? und wäre die einfachste denkbare Antwort: zu Hause ist der Ort, wo ich bin? sind wir vielleicht wie Schnecken, die ihr Haus auf dem Rücken tragen? ist dann zu Hause ein Obdach, wohin wir uns jederzeit zurückziehen und wo wir überleben können, über Jahre hinweg, wenn sich alles gegen uns wendet? und wie sieht dieses rein geistige Zuhause aus, ist es etwas Persönliches, das jeder für sich entscheidet? sehen nicht alle Schneckenhäuser gleich aus? und sind gleichzeitig ganz individuell?
Vielleicht ist zu Hause weniger der Ort wo wir sind, sondern der Ort wo wir uns wiederfinden wie in einem Spiegel, und in dem wir unser inneres Wesen spiegeln? (...) Ist daher vielleicht eine der wesentlichen Herausforderungen, nicht über uns selbst etwas Neues zu lernen, sondern über unser gemeinsames Leben von jeher, von einer uralten archäologischen Zeit bis in die heutige Gegenwart?
Ist also unser gemeinsames Leben ein Weg sine qua non, der nicht von uns abhängt, der uns aber spiegelt, wo immer wir sind? Ein Weg mit Auf- und Abstieg wie eine Landschaft, ein Weg mit Häusern und Straßen wie eine Stadt, ein Weg mit Dialog und Schweigen wie ein Kunstwerk? ein Weg mit vielfachen Bedeutungen, verwoben von uns und ohne unser Wissen über Jahre hinweg?
- ja, der schönste Weg, den ich kenne, ist unser inneres Wesen.
Ce înseamnă a fi acasă? e locul de naștere sau cel în care trăim? e un sentiment de confort asociat cu locurile cunoscute, oamenii cunoscuți, limba vorbită, obiceiurile și cultura asimilată? (...)
Sunt mulți oameni care nu se mai simt niciunde acasă: fie pentru pentru că acasă trăiesc teroare sau foamete, fie pentru că au plecat de acasă să-și câștige traiul în lumea largă, fie pentru că dimpotrivă, acasă la ei au venit oameni dintr-o altă cultură, străini, necunoscuți, cu altă limbă și alte obiceiuri. (...)
Este așadar „acasă“ o construcție pur mentală care ne însoțește oriunde am fi? și cel mai simplu răspuns posibil ar suna: acasă este locul unde sunt? suntem poate ca melcii, avem casa veșnic în spinare? e atunci acasă un loc de refugiu, de protecție pe care îl purtăm mereu cu noi înșine, unde ne putem retrage și unde putem supraviețui, ani în șir, când totul pare a fi împotrivă? și cum arată acest acasă pur mental, este ceva personal hotărât de fiecare pentru sine? nu arată toate cochiliile de melc aidoma? și nu sunt în același timp pur individuale?
Poate este acasă nu atât locul unde suntem fizic, ci acela unde ne regăsim oglindiți și unde oglindim noi înșine ființa noastră interioară? (...) Poate de aceea una din provocările esențiale este nu de a învăța ceva nou despre noi înșine, ci despre viața noastră împreună dintotdeauna, dintr-un timp trecut arheologic înspre unul prezent, contemporan?
Este așadar viața noastră împreună un drum care există sine qua non, care nu depinde de noi dar care ne oglindește oriunde ne-am afla? un drum cu suișuri și coborâșuri aidoma unui peisaj, un drum cu străzi și case aidoma unui oraș, un drum cu dialoguri și tăceri aidoma unei opere de artă? un drum cu sensuri multiple întrețesute de noi și fără știrea noastră, ani în șir?
-da, cel mai frumos drum pe care îl cunosc este Ființa noastră interioară.
