Ultima dimineaţă din viaţa mea / Der letzte Morgen in meinem Leben
Romanian and German excerpt from the book

(image from the book, photo by Istvan Feleki)

Dr. Vianu Mureșan - extras din "Izvoare de liniște"
prefața la volumul Dana Fabini: Bibliotheca Diotima încotro iubirea / wohin die Liebe, Editura Eikon, București, 2018, ediție limitată, română-germană, ISBN 1:978-606-711-891-9

Rareori se întâmplă ca un artist plastic să poată ieși din propriul limbaj consacrat – al desenului, culorii, expresiei vizuale – și să adopte limbajul poetic într-o manieră dezinvoltă, să treacă dincolo de pragul unei naivități exotice, capcană greu de ocolit atunci când e instalată chiar în minte, sau al unei ostentații de originalitate purtate cu prețul deriziunii. Nefiind versați în urzelile logosului, mulți plasticieni trădează o anumită stângăcie atunci când vor să-și verbalizeze gândul/viziunea, iar în scris se reduc, neputincioși, la formule mecanice, plate, lipsite de strălucirea și densitatea semantică a operelor lor vizuale. Între ceea ce sunt și oferă în planul expresiei plastice și, pe de altă parte, în cel literar, diferența este ca de la corp la umbră. O egală versatilitate expresivă atât în planul artei vizuale, cât și al celei literare este, într-adevăr, o situație mai degrabă excepțională. Dana Fabini este, între artiști, o astfel de excepție.

Antrenată și maturizată prin compozițiile complexe de natură vizual-literară, Dana Fabini are inspirația de a nu miza pe cromatisme exotice atunci când scrie poezie. În același timp, se arată destul de matură pentru a nu se hazarda în experimente facile – jocuri de ritm sau de cuvinte, stridențe lexicale, prețiozități îndelung căutate, intertextualisme cu efect revelator garantat, o retorică a solemnului înalt –, după cum nu e nici livrescă. Scrie simplu, limpede, cu miez narativ și mesaj transparent, găsind mereu formula în care încape perfect conținutul a ceea ce vrea să exprime, încât lasă impresia că acel conținut nu ar putea fi comunicat în alt fel. În experiența scrisului, Dana Fabini își continuă vocația de artist plastic, scrie ca și cum ar desena, descrie din nevoia de a picta, construiește scurte narațiuni vizuale în care cuvântul se obligă mereu la recuperarea imaginilor. Scriitura ei poate fi considerată vizual-recuperatoare.